Voal

Stiloul tremura în mâna tânărului. Amintire de familie, încă ştia vechea poveste a instrumentului de scris găsit în spatele rafturilor librăriei locale pe vremea când mama sa era de vârsta lui. Anii ’80 trecuseră de mult, dar amintirea mamei şi mai ales sentimentul că şi el făcea parte, sau chiar mai bine, putea continua ceea ce începuse femeia cu acel stilou. Talentul literar al mamei nu fusese niciodată contestat, dar apreciat din plin cu multe laude şi asemănări cu ale marilor prozatori români. Soarta nu fusese prea potrivnică, iar drumul ce părea pavat deja cu titluri de succes ale uneia din cele mai promiţătoare tinere scriitoare ajungea să ia o întorsătură halucinantă.
Aşa ajunsese el, să ţină cu o mână temătoare un stilou mult prea încărcat de emoţii. Scrisul odinioară caligrafic ce surprindea prin estetică şi asemănat cu scrisul unui „nobil din secolele trecute” de către cunoscuţi, era aşezat acum pe o hârtia îngălbenită şi veche. Printre stropii de cerneală, lucru mult prea rar întâlnit pe vre-unul din caietele sale, cuvintele erau aruncate în grabă şi haotic.
„Dragă mamă,

Suspensie…

Trecător, aşa cum sunt mulţi, nu îl diferenţiază nimic de ceilalţi. Are nevoie de un nume, un nume de erou, cineva pe care să îl urmăreşti din depărtare şi să îl vezi. Dar nu e un erou şi nici nu vrea atenţie. Un simplu trecător printre mulţi alţii.
„Trist…”

Lonely Traveler

Culeasă de pe ici pe colo, nici eu nu mai ştiu de unde.

Lonely is the traveler, who travels all alone

Trenuri vechi şi trenuri noi

„Să moară familia mea! … Bine băiatul meu.”
Astfel îşi încheie pledoaria domnul scund cu ten măsliniu înainte de a-şi relua locul în micul compartiment. Trei minute, nu cred că a durat mai mult. Trei minute lungi şi dureroase încărcate de jigniri profunde aduse limbii şi poporului român. Nu credeam că e posibil ca din simple cuvinte aruncate de-a valma se poate crea o imagine atât de falsă şi proastă minorităţilor.

privighetoarea

Privesc cum întreaga lume stă la picioarele mele, cum toţi privesc şi visează. Se lasă purtaţi de fanteziile lor, îşi doresc plăceri şi cer tot timpul. Au speranţe iar eu le nărui pe toate. Îmi sunt cu toţii la degeul meu mic, premiul mult râvnit de ei este doar un vânător mai iscusit. Nimeni nu înţelege, nimeni nu vede, stau cu toţii şi adimiră. Eu sunt cea care îi ridică pe alte culmi ale gloriei, eu sunt cea care îi loveşte şi îi trimite în groapa fără fund de unde au ieşit. Eu … eu sunt singură.

Parolat: Jurnalul unei neintelegeri

Acest post este protejat de parolă. Ca să-l vezi, te rog introdu parola:

Parolă:

Ingerul – prefaţă

Din nou treaz.

După zece secole de stat captiv în urma acelui blestem, am ridicat capacul de piatră al sicriului ce m-a acoperit. Îmi amintesc cum ea a aruncat asupra mea acele vorbe de ocară, cum a spus că sunt un monstru şi un criminal. Aşa voi fi, până o voi face să plătească.

Scaunul portocaliu

Ce înseamnă să fi om? Ce înseamncă umanitate? Întrebări la care toţi putem da un răspuns, dar nici unul dintre noi nu poate face pe altul să înţeleagă.

Umanitatea ar trebui să ne definească toate mişcarile. Dar trăim în secolul al XXI-lea, iar umanitatea noastră e pierdută în timp, pe străzile pe care mergem în fiecare zi. Ne pierdem umanitatea şi nu merităm drepturile ce ni le oferă o Carte Universală a Drepturilor Omului sau egalitaţile pe care ni le garantează religia. Noi în această lumen u mai suntem fraţi şi nu ne luptăm împreună pentru un viitor mai bun.

tricoul albastru si roboteii

De unde stii cat de rau e sa fi sarac? Probabil destul de rau. Probabil ca sa fi baiat sa ai doua zeci si ceva de ani si sa nu iti permiti sa iti cumperi ceva calumea de mancare e destul de greu.

Am vazut acum cateva seri la metrou un baiat. Un metru optzeci, tuns scurt, un tricou albastru sifonat si usor de observat ca purtat de prea multe ori, o pereche de blugi negri si inalbiti pe praf. Era un nimeni pentru majoritatea acelor robotei care asteptau metroul sa vina si sa ii duca acasa, pentru acei oameni incapabili sa priveasca cu atentia lumea din jurul lor si sa observe ca lumea nu e cea pe care televizorul le-o arata.